Lene in timp

Poate nu-i chiar cel mai potrivit titlu, dar incerc si eu. Tot am zis ca voi mai posta ceva, dar am tot amanat momentul. Tot timpul aman lucruri. Aman momentul cand ma voi apuca de testele pentru Cambridge, aman momentul cand imi voi citi cartile ce ma asteapta pe noptiera, cand voi repeta la tobe(desi cred ca ma las), cand voi face ordine prin PC, cand voi face ordine printre CD-uri ..

Si din pacate am amanat si alte lucruri. Cand trebuia sa inchei o relatie, am tot taraganat treaba pana s-a ajuns intr-o situatie urata. Am amanat acel moment din cauza fricii. Acum mi se pare stupida decizia mea. Dar nu pot repara nimic.

Inconjurat de cutii de mobile, pachete de tigari, CD-uri, carti, poze si alte minunatii, incet incet simt ca am dat gres. N-am facut ceea ce trebuia. Se spune ca o viata afectata de regreta va sfarsi trist. Sunt ciuruit de regrete. De amintiri. De tot ce e legat de trecut. As vrea sa pot lua multe cuvinte inapoi. Sa-mi trag o palma inainte de a face ceva stupid. Ma intreba cineva mai demult daca sunt fericit. Ce sentiment bizar. Probabil am fost fericit de vreo cateva ori in decursul existentei mele. Dar acum nu sunt. De foarte mult timp. Mi-as dori sa pot sa-mi retraiesc trecutul. La un anumit punct, probabil as innebuni. Stiu asta. Insa nu m-as da in laturi sa retraiesc vremuri trecute.

In diverse momente, ma cuprinde o disperare de a da timpul inapoi. Sa pot sa resimt mireasma primaverii, pe o banca in parc, cu o persoana importanta, care mai demult imi lumina ziua. Cum ma trezeam dimineata si stiam ca va fi o zi pe cinste. Ca nimeni si nimic nu ma va putea opri. Momentele cand stateam cu ea la geam si cum isi lasa capul pe umarul meu. Parul ei castaniu si fin imi provoca un fior de placere. Timpul disparea; stateam asa pur si simplu. Ascultam diferite melodii care se potriveau perfect situatiei, dar parca nici nu mai auzeam muzica. Auzeam cum respira, cum ii batea inima. Simteam acel tremur cand se uita la mine. Acei ochi pentru care as fi numarat la infinit. In drum spre casa ei, isi mai lasa capul pe umarul meu, lucru care ma facea sa calc extrem de fin, sa se simta ea bine. Cum ma mai imbratisa in cele mai ciudate momente si eu eram pur si simplu paralizat. Masajele ei puteau oricand sa ma scoata dintr-o stare mai nasoala, avand in vedere ca avea maini puternice. Un telefon sau mesaj de la ea insemna ca urmeaza o plimbare lunga si plina de momente comice. Daca ne certam, ea se supara prima, pe urma eu. Ne impacam in cele mai originale moduri. Am plecat in Franta un timp, si ea mi-a dat o floare si ea avea una la fel. Mi-a zis ca asa vom fi tot timpul aproape. Mi-a facut tot felul de desene pe brate, desene pe foi. Ca sa n-o uit. Daca era posomorata, stateam si in cap numa sa ii fur un zambet. In cel mai rau caz, o gadilam. Riposta si astfel lansam o mica batalie. Care tot timpul se termina in rasete si "castane".

Mi-as dori sa pot retrai acele vremuri. Cum spunea un prieten: "This was a long time ago, when everything was fine". Uneori visez scenele respective. Sau cand o revad imi amintesc de zilele bune. Am facut o prostie. M-am atasat de ea si asta m-a costat scump. Poate intr-o zi voi retrai ceva similar dar acum nu mi se mai pare posibil. Zilnic simt cum pierd situatia de sub control. Mai dau peste tot felul de lucrusoare de la ea, chestie care ma face sa ma simt mizerabil.

O melodie se potriveste perfect cu amintirile mele: Creedence Clearwater Revival - Wrote A Song For Everyone. Parca simt mirosul unei primaveri de vis ..