Da

Dorise sa sublinieze un sentiment dragut. Ea nu se prinsese.

El pleca. Sa doarma prost, precum in ultimele zile.

9683

Astazi ar fi trebuit sa fie ultima zi in care ar fi putut sa-si incarce bateriile. Bateriile ar fi trebuit sa-l tina pana in miezul vierii cand calvarul s-ar fi sfarsit. In realitate, astazi fusese o zi proasta pentru el si nu isi dorea altceva decat sa doarma pana anul viitor. Sa uite lumea de el si sa fie altcineva.

Soarele nu fusese astazi aliatul lui. Neintelegerile pe care credea ca nu le va mai avea se intorsesera. Ea il tratase cu indifirenta, il ignorase pana la un anumit punct si il tinuse in suspans. Oricat de bune intentii ar fi avut, moralul lui clacase in fata nepasarii ei. Tasnitoarele, pantofii, copacii sau chiar linia orizontului fusesera azi mai interesante ca el. Avusese impresia ca la un moment chiar il sfida.

El nu se mai strofocase, nu mai incerca sa-si argumenteze opiniile si sa ajunga la un consens. Nu. Pentru prima oara, se predase de dinainte. Zidul nepasarii de care se lovise fusese prea mult pentru el. Obosise. Facuse tot felul de gesturi micute in alte dati dar astazi el dorea ca el sa primeasca acele gesturi. Iara ele nu venira.

Se simtea precum un copil dezamagit de faptul ca de Craciun nu gasise absolut nimic sub brad, desi fusese cuminte tot anul si ii scrise Mosului o scrisoare sincera. Asa se simtea el in momentele respective. Nu intelegea de ce el nu primeste nimic. Asa cum isi verifica uneori noaptea batranul sau mobil, doar-doar primise ceva ce sa-l bucure cum primea mai demult. Dar ecranul arata crunta realitate. Acolo nu era nimic. Precum copilul fara cadou, verifica de mai multe ori, poate nu vazuse el bine, poate acel mic lucru era ascuns. Telefonul insa nu avea cum sa-l ajute. Acolo nu era nimic.

Dar se tinea pe pozitii. Stia ca vor veni zile mai bune. Dar uneori obosea si vroia ajutor. Insa acel ajutor intarzia ..

9683

Vorbele lui incepusera sa-si piarda taisul din alte vremuri. Incetasera sa fie un factor determinant pentru altii. Isi pierdura rezonanta cu care el era obisnuit. Incepusera sa devina tacute. Ineficiente.

Acceptase realitatea. Se intorceau impotriva lui. Ele il ridicasera iar acum ele il tradau. Uneori se simtea precum un mut. Asta si devenise. Un mut.

Iar el incetase sa mai incerce. A fi monosilabic si la obiect erau ultimele lui optiuni. Iar el era hotarat sa le foloseasca.

Gasise

Fara sa vrea, daduse peste o parte din mintea ei. Ganduri asternute pe care probabil nu le-ar fi auzit vreodata de la ea. Sau si daca le-ar fi auzit, ar fi fost prea subtil spuse ca el sa inteleaga toata situatia.

Fara sa vrea descoperise, deci, acele randuri. Primul sentiment a fost de uimire totala. Incet incet, lumea din jurul ui disparuse si ramasese doar el cu acel fragment suprinzator. Nu-i venea sa creada. Inca de la inceput ea isi formase o frica iar lui i se parea stupida. Si totusi intr-un fel ciudat, il incalzea. Se bucura sa stie ca si ea avea unele ganduri precum a avut si el.

Se gandi totusi la cum erau ei doi acum. El se agata de orice gest sau cuvant iar ea uneori parea absenta. Ii marturisise unele lucruri care il speriasera dar in acelasi timp il facu sa-si doreasca si mai tare ca povestea lor sa nu se incheie. Dorea sa-i dea lumea, Universul, orice .. doar sa fie sigur ca ea era fericita si sa fie sigura de faptul ca el ar fi facut orice pentru ea, doar-doar sa nu mai fie uneori trista, ingandurata sau sa aiba tot felul de idei putin intunecate.

Dar si el era doar om. Stia ca va putea sa functioneze la putere maxima mult timp de acum inainte dar avea nevoie si de semne din partea ei. Semne care uneori intarziasera.

Ii era frica. Nu vroia sa cedeze si sa-si intoarca spatele. Nu l-ar fi lasat inima. Ea insa nu realiza ce se intampla in lumea lui.

Vroia doar o vorba buna si o imbratisare. Fara complicatii, fara discutiile uneori inutile pe care le avusesera.

Uneori doar atat vroia. O vorba buna si o imbratisare sincera.

All

Se pare ca totusi blogul a supravietuit unei saptamani furtunoase, o saptamana prin care am incheiat un anumit ciclu din viata mea.

18 ani.

Si nu stiu de ce dar ma simt de 'spe mii de ori mai ciudat ca implinesc 19 ani decat atunci cand am implinit 18 ani. N-am crezut ca voi atinge varsta asta prea curand si totusi am ajuns aici.

Darn.