Dulce razbunare

Truth is ca atunci cand ajungi sa fi atins de sentimentul de frica si nerabdare, ajungi sa te gandesti la tot felul de chestii. Cum sa ranesti pe cineva in scopuri caritabile, cum sa distrugi viata altcuiva ca sa te simti tu bine. Si asa se si spune, dulce razbunare, ca-ti vindeci ranile tale prin suferintza altcuiva. Am fost martor la asa ceva si imi parea un plan bun. Vorba aia, te trag dupa mine in Iad daca-i nevoie.

Si totusi, pe ce sa ma razbun ? Prostia mea ? Pe deciziile mele din trecute ? Eu am creat toata situatia in primu rand si acuma trag ponoasele. Pe ce sa ma razbun ? Pe opera mea, ca sa o numesc in felul acesta ? Chiar ma gandisem sa incep o intreaga ofensiva weekendu asta si pana la urma mi-am dat seama .. pentru ce totusi ? O copilarie ? Numa d'aia ca eu nu pot accepta realitatea ?

Asa ca da-o-n pula. Mi-a trecut si momentul de nebunie. Proabil acuma am demolat treaba de tot but hey, acuma stiu ca-i vina mea in totalitate si eu va trebui sa traiesc cu asta pe creier. Probabil orice voi spune de acuma in colo nu mai conteaza. Prea multe s-au zis, prea multe s-au facut.

Am renuntat la orice forma de ostilitate. Am plecat. Departe.

none

note: a fost scris ieri intr-o situatie anume

As I sat there as a simple spectator, watching her work, talk, laugh and the people around her, I realised I lost a lot of those moments. I forgot the very first thing: she lives on her own. I always thought of her as something I owned, but I forgot the most simple thing of 'em all: to watch her. It took me a lot of alcohol, cigarettes and long depression nights to realise her grace, her beautiful presence, to see in what she has turned since I left her.

She amazes me today. She amazed me in the past, but now more than ever, I have realised what a piece of heaven she was for my life. I find it dumb now to regret her, but I simply can't help it. I can't compare newly met girls with her. I simply can't. Because she's something else. She always was. And for me, she'll always be.

Because she can live on her own and I never thought I'd realise that. Ever.

2007, anul limita

2007. Ma simt oarecum ciudat. Am intrat in 2007 dar ma simt inca in 2006. Ma rog, buzunarul meu a fost maltrat urat de tot de noile scumpiri aparute cu ocazia integrarii in Imperiul Vestic. Nu ma distreaza deloc sa dau pe o cafea 30.000, pe un pachet de tigari 51.000(70.000 cica in viitor) si 40.000 pe un Ursus. Partea buna ii ca s-au ieftinit cardurile de memorie si poate poate imi cumpar si eu unu pentru mobil(64 MB simply isn't good enough). In fine, nimic nou pentru mine in acest 2007.

Mint. De fapt, au fost niste situatii noi pentru mine in acest an. Desigur, ele is au originile din 2006, dar acuma au explodat. Despre ce vorbesc ? Despre ce inseamna sa fii fiul ratacitor dintr-o relatie. Atunci cand iti iei lumea in cap si risti tot ce-ai avut mai frumos in ideea ca tu oricum vei trece peste toti si toate, ca deh, esti mascul, te doare-n paispe. Ei uite, toate deciziile mele stupide si relativ intortocheata s-au intors ca un bumerang. Bumerang care a reusit sa ma plezneasca in moalele capului si sa raman fara aparare in fatza tuturor.
Iti dai seama ca undeva te-ai cacat in ce-ai avut cand ajungi sa vezi oameni care vorbesc de fatza cu tine despre unde ai gresit, unde ai facut bine, de ce esti in stare si daca te vei putea ridica vreodata. Ca la tribunal. Cand ignori fumul de tigara si oamenii din jur si inchizi ochii doar ca sa te refugiezi in adancul amintirilor tale, sa-ti aduci aminte de vremuri mai bune, vremuri cand nu erai al nimanui, cand inca respirai cu folos.
O singura decizie cu adevarat importanta am luat pana acum in viata mea si a ajuns sa fuga dupa mine oriunde m-as afla. Am incercat s-o combat cu alcool, somn, tigari, lovituri aplicate unei mese cu fruntea si/sau ochii. Ziua in care am decis sa inchei un capitol din viata mea a reusit sa ma bantuieasca si in somn. Regret enorm prostia mea si am incercat sa fac totul la loc, dar orgoliul si frica mea au daunat oribil relatiei si astfel am ramas crunt dezamagit cand mi-am dat seama ca m-am intors prea tarziu. Nimeni nu mi-a dat o sansa de reusita si dreptate au avut, oricat de mult mi-as fi dorit sa le dovedesc contrariul.
Astfel ca 2007 a inceput mai prost ca si anul trecut. Si 2006 a fost un an de-a dreptul infect. Nu stiu ce va fi in 2007. Sincer nici nu ma mai intereseaza. Am pierdut multe, dar am pierdut poate cel mai important lucru pe care l-am tinut vreodata in brate. Si gandul ca am putut lasa asa ceva sa-mi scape imi macina interiorul in fiecare zi. Orice lucru care imi reaminteste de vremurile clare ale vietii mele mi se pare acum prea dureros pentru a fi privit.

Astfel ca imi continui zilele fara sperante si idealuri. M-am intors de unde am plecat. Fundatia continuitatii mele a fost demult pierduta. Un singur lucru ar fi reusit o schimbare, dar eu l-am pierdut. Cu mana mea mi-am taiat craca de sub picioare. Eu m-am impins singur in groapa.
Ironie. Pura ironie.