Evident

Utilitatea sa se rezuma doar cand prezenta lui era absolut necesara.

Daca el vroia putina atentie, ce se intampla ? Nimic. Ori nu ii se raspundea, ori ii se raspundea in semi-sictir. Evident, el era de vina. El facea faze, el avea pretentii absurde.

Dar oare chiar atat de absurd este oare sa ai pretentia sa ti se vorbeasca ? Mai ales in contextul cand persoana aia e alaturi de tine de mai bine de jumate de an ? Lui nu i se parea absurd.

Dar ce conta. Ea facea pe ironica, pe vesnica neinteresata de explicatiile lui. Ea raspundea doar cu ironie sau furie. Oare pur si simplu nu simtea nevoia sa vorbeasca cu el ? Sa-l mai intrebe de una alta ? Sa vada cum se mai simte ?

El ? El se resemnase. De ce sa se mai chinuie sa-i explice ca i-ar placea uneori o atentie putin sporita din partea ei ? Ea se facea nu-l intelege.

Epuizat de evenimente din jurul lui, atentia si grija ei ar fi putut sa-l impinga mai departe. Dar nu era asa. Astfel, el se intinsese in pat. Si-si dori sa fie octombrie 2007, chestia aia motorizata sa fi avut viteza mai mare si sa fi fost trafic pe contrasens. Acum n-ar mai fi avut probleme.