Gasise

Fara sa vrea, daduse peste o parte din mintea ei. Ganduri asternute pe care probabil nu le-ar fi auzit vreodata de la ea. Sau si daca le-ar fi auzit, ar fi fost prea subtil spuse ca el sa inteleaga toata situatia.

Fara sa vrea descoperise, deci, acele randuri. Primul sentiment a fost de uimire totala. Incet incet, lumea din jurul ui disparuse si ramasese doar el cu acel fragment suprinzator. Nu-i venea sa creada. Inca de la inceput ea isi formase o frica iar lui i se parea stupida. Si totusi intr-un fel ciudat, il incalzea. Se bucura sa stie ca si ea avea unele ganduri precum a avut si el.

Se gandi totusi la cum erau ei doi acum. El se agata de orice gest sau cuvant iar ea uneori parea absenta. Ii marturisise unele lucruri care il speriasera dar in acelasi timp il facu sa-si doreasca si mai tare ca povestea lor sa nu se incheie. Dorea sa-i dea lumea, Universul, orice .. doar sa fie sigur ca ea era fericita si sa fie sigura de faptul ca el ar fi facut orice pentru ea, doar-doar sa nu mai fie uneori trista, ingandurata sau sa aiba tot felul de idei putin intunecate.

Dar si el era doar om. Stia ca va putea sa functioneze la putere maxima mult timp de acum inainte dar avea nevoie si de semne din partea ei. Semne care uneori intarziasera.

Ii era frica. Nu vroia sa cedeze si sa-si intoarca spatele. Nu l-ar fi lasat inima. Ea insa nu realiza ce se intampla in lumea lui.

Vroia doar o vorba buna si o imbratisare. Fara complicatii, fara discutiile uneori inutile pe care le avusesera.

Uneori doar atat vroia. O vorba buna si o imbratisare sincera.