Astazi ar fi trebuit sa fie ultima zi in care ar fi putut sa-si incarce bateriile. Bateriile ar fi trebuit sa-l tina pana in miezul vierii cand calvarul s-ar fi sfarsit. In realitate, astazi fusese o zi proasta pentru el si nu isi dorea altceva decat sa doarma pana anul viitor. Sa uite lumea de el si sa fie altcineva.
Soarele nu fusese astazi aliatul lui. Neintelegerile pe care credea ca nu le va mai avea se intorsesera. Ea il tratase cu indifirenta, il ignorase pana la un anumit punct si il tinuse in suspans. Oricat de bune intentii ar fi avut, moralul lui clacase in fata nepasarii ei. Tasnitoarele, pantofii, copacii sau chiar linia orizontului fusesera azi mai interesante ca el. Avusese impresia ca la un moment chiar il sfida.
El nu se mai strofocase, nu mai incerca sa-si argumenteze opiniile si sa ajunga la un consens. Nu. Pentru prima oara, se predase de dinainte. Zidul nepasarii de care se lovise fusese prea mult pentru el. Obosise. Facuse tot felul de gesturi micute in alte dati dar astazi el dorea ca el sa primeasca acele gesturi. Iara ele nu venira.
Se simtea precum un copil dezamagit de faptul ca de Craciun nu gasise absolut nimic sub brad, desi fusese cuminte tot anul si ii scrise Mosului o scrisoare sincera. Asa se simtea el in momentele respective. Nu intelegea de ce el nu primeste nimic. Asa cum isi verifica uneori noaptea batranul sau mobil, doar-doar primise ceva ce sa-l bucure cum primea mai demult. Dar ecranul arata crunta realitate. Acolo nu era nimic. Precum copilul fara cadou, verifica de mai multe ori, poate nu vazuse el bine, poate acel mic lucru era ascuns. Telefonul insa nu avea cum sa-l ajute. Acolo nu era nimic.
Dar se tinea pe pozitii. Stia ca vor veni zile mai bune. Dar uneori obosea si vroia ajutor. Insa acel ajutor intarzia ..
No comments:
Post a Comment